Povestea pe care mult prea puțini o știți până acum sau refuzul nostru de a crede ceea ce urmează să vă povestesc.
Se întâmpla în 2016, când eram încă la prima internare în București, atunci când Eva s-a îmbolnăvit. Bunica, Ae, cum ii spunea Eva, este o femeie credincioasă și a mers la mulți preoți, a trimis vorba acolo unde nu a putut merge… Unul din ei, pe care o sa-l numesc Părintele în continuare a spus așa: „Eva nu este un copil oarecare, este un înger coborât pe pământ cu o misiune, o va îndeplini și va pleca!” Ae a completat „la spital li s-a spus că va rămâne o legumă toată viața”, Părintele: „nu, nu veți putea duce asta, se va alege ori într-o parte ori în alta”.
Aceasta discuție am aflat-o târziu, când Eva începuse să facă progrese semnificative. Cum să crezi așa ceva? Cum să accepți o astfel de idee? Cum?! Cum sa crezi un om care nu te cunoaște si nu îl cunoști?
2 mai 2021, în noaptea de Înviere, la puțin timp după ce a luat o guriță de Paste, Eva noastră a urcat printre îngeri.
Din ultima poză făcută seara pe 1 mai, până în ultima clipa când i-am văzut trupul (4 mai), Eva a rămas neschimbată, senina, parcă dormea și avea corpul total relaxat și mobil.
Nu sunt un om al bisericii, si de multe ori aveam îndoieli de existenta Lui, a lui Dumnezeu. De multe ori ma întrebam: daca totuși exista de ce îngăduie să se întâmple așa cu cei mici? De ce nu îi lasă să crească, să își trăiască viața?
Nu pot sa explic sau sa exprim corect sentimentul pe care il am dar toată această poveste cred ca mă aduce mai aproape de Dumnezeu și mă face să cred în totalitate în El. Cum îmi spunea un preot de la Mânăstirea Lainici: „daca crezi 99,99% e ca si cum nu ai crede deloc”.
Azi, 29 mai 2021, la 4 săptămâni de când Eva Gabriela este îngerul nostru sfânt, al tuturor, am ajuns la acel preot care ne-a spus ce va urma sa facă Eva. Eu si Adina, am așteptat câteva ore ca să putem sta de vorba cu dânsul. Am plans în tot timpul discuției, amândoi și nici un cuvânt nu ne va alina durea vreodată dar ni se repeta câteva cuvinte greu de înțeles pentru noi: „bucurați-va ca aveți un Sfânt în ceruri, copilul vostru”. „Chemați-o in rugăciuni să vă dea liniște și alinare, și nu lăsați durerea trupească să destrame dragostea dintre voi” ne-a mai spus printre altele Părintele.
Eu unul am nevoie sa înțeleg toate astea, e mult, greu si extrem de sensibil… caut acel ceva să mă liniștească, să nu mai plâng si vreau sa înțeleg aceasta parte a poveștii noastre.
* * * 6 mai 2021, după înmormântare. Auzisem povesti că cei mici văd îngeri, acum cred cu adevărat. David intrase în camera cu Ae, undeva la geam, cu o jucărie în mână, dintr-o dată David începe să o strige pe Eva (o striga repetat) și își fixează privirea spre pat, o prinde pe Ae de mâna să meargă amândoi la marginea patului. Ajung la marginea patului privirea lui rămâne nemișcată și o striga iar repetat arătând cu cealaltă mână spre Eva.
* * * 12 iunie 2021, la 42 de zile după, Adinei ii este rău. Amețeli puternice, tensiune mica, dureri de cap si frisoane. Se muta in sufragerie si se întinde in pat, David o urmează si sta cu ea. La un moment dat, David începe iar să arate cu mâna și să strige Eva, Eva. O arata la măsuța lor de colorat. am intrat si eu in camera la câteva minute după acest episod si l-am întrebat daca mai in camera si sa mi-o arate si mie. Același loc, aceleași cuvinte si foarte hotărât si serios pe ce vede. Inca nu a împlinit doi ani si nu face lucruri pe care îl învață cineva. A doua dovada ca David încă o vede.
* * * 20 iunie, într-o camera de hotel in Bran, eu, Adina si David ne pregăteam de somnul de prânz. David o striga pe Eva si o arata la geam… Îngerii exista, iar David a văzut-o! Cum va puteți explica, ca un copil de 2 ani sa spună din senin si sa arate într-o direcție, sa ne-o arate pe Eva pe care doar el o mai poate vedea?! Cum?!
Poate veți zice sau crede ca încep sa o iau razna, ca e durerea prea mare și mă leg de orice amintire. Asta cred, iar credința nu mi-o poate schimba nimeni!
si întâmplările astea continua…
* * * 2 octombrie 2021, dimineața pe la 10, David fuge in jurul mesei cu o jucărie in mana, se oprește brusc lângă Adina si începe „dor Eva, dor Eva”. Moment in care amândoi începem sa plângem si încercam sa vorbim cu el, îl întrebăm unde o vede si fără sa ezite întinde mâna spre ușa si in sus si zice „sus, sus”… Apoi revine la joaca lui dar ceva mai liniștit.
Parte din familie sau prieteni au visat-o bine, vesela si alergând. Au visat-o după ce s-au rugat sa li se arate in vis sau pur si simplu li s-a arătat in vise.
* * * 10 octombrie 2021, seara la culcare. De obicei îl culcă bunica și apoi ne furișăm și noi lângă el când adoarme bine. Toata ziua am avut o stare pe care nu o pot descrie, m-am gândit foarte mult la ea. In fiecare noapte el adoarme cu fața spre Adina si când ne simte in pat se lipește de ea se iau in brațe… ei bine in seara asta nu a fost așa! Am urcat primul in pat, l-am găsit cu fata spre mine într-o poziție in care dormea Eva. M-am întins si am încercat sa nu îl deranjez prea tare si sa îl trezesc. Cumva se foiește si se așază fix ca Eva îmi caută mâinile sa îl iau in brațe (pe o mana dormea si de cealaltă ne țineam de mâna). Am plans mult in noaptea aia până am adormit. Încerc sa reproduc „dialogul” meu cu Eva sau rugile mele si răspunsurile ei.
– Eva, tati, daca ești aici cu noi, arata-mi prin David, da-mi un semn! (David avea palma intre deschisa, degetul meu in palma lui)
a urmat o strângere foarte ușoara a palmei, David dormea dus.
– Eva, puiule, fă-l să mă strângă de mana!
a urmat o strange la fel de firava a mâinii mele… au fost trei strângeri de mana repetate, de fiecare dată după ce o rugam să facă asta.
Plângeam si ma rugam sa îmi arate un semn in continuare, de parca refuzam să cred ce se întâmplase până atunci… nu avea cum, coincidente! prea mari si prea ca un răspuns la ce o rugasem
– Eva, tati, fă-l sa deschidă ochii în somn! a fost ultima rugăminte din acea seara… aștept, și aștept, David începe să sforăie… tot așteptam răspunsul… după un timp renunț la așteptare si închid ochii. Încerc să mă liniștesc si sa încerc sa dorm… ma gândesc tot la ea, nu pot sa adorm, m-as întoarce cu spatele la David dar sta pe mana mea si îl trezesc. Deschid ochii iar… (ce urmează nu cred ca poate fi exprimat în cuvinte exact așa cum s-a întâmplat cu tot trăirile clipei respective)… David avea ochii mari, ma privea fix si sforăia in continuare… a fost… chiar nu știu cum sa descriu momentul… a stat așa câteva secunde bune pana m-am dezmetecit, pana am realizat ca am primit răspunsul din partea Evei, răspuns la ruga mea… Am început sa vorbesc cu David, sa-l întreb daca vrea apa sau îl doare ceva. Adina lângă noi, treaza si ea ma întreabă de ce vorbesc cu el că doarme. Abia atunci s-a ridicat el in fund, a început să plângă. L-am luat pe pieptul meu, s-a liniștit repede dar tot la mine in brațe a dormit, la fel de neobișnuită și treaba asta pt. ca el fuge mereu la mami când plânge, mai ales noaptea.
E 2 noiembrie când scriu povestea de mai sus (cea din 10 octombrie), aproape ora doua noaptea. 6 luni de când Evei înceta sa ii mai bată inimioara, 6 luni de când aștept telefonul ala nenorocit sa sune și să îmi spună ca Eva a răzbit si de data asta si ca a ieșit din stopul cardio respirator…
* * * 12 noiembrie 2021, tot seara, înainte de culcare, David începe să strige prin casă „jucat cu Eva, jucat cu Eva”. Unde, când?! Încercând să aflăm cât mai multe, ne-a spus că la nisip și în trambulina. Vă întrebați de ce îl credem, de ce cred că așa a fost?! În acea zi a avut momente bune în care l-am lăsat singur în curte, mai aruncam câte o privire spre el fără să îl urmăresc atent, era vesel se juca, singur îl vedeam eu, în nisip, apoi în trambulina (au fost puține momente in care am fost toți trei în trambulina și era cea mai mare bucurie atunci, eu cu Eva în brațe și David pe lângă noi de-a bușilea).
Singura mea consolare (daca poate fi numita așa) e ca Eva nu mai suferă… in rest mă doare și va durea mereu
Daca aveți drum pe lângă cimitirul Craiova Nord, faceți un popas la mormântul ei si aprindeți o lumânare, pe aleea copiilor… si ne povestiți apoi…
