Centrul RESPIRO

Centru Respiro, de incluziune socială și terapie pentru copiii cu dizabilități neuropsihomotorii din Dolj și nu numai.
     Noi am simțit greu lipsa unul loc în care Eva să poată accesa toate terapiile de care avea nevoie, grupate în așa fel încât să nu obosească mai mult pe drumuri decât lucrând efectiv. Am simțit greu lipsa unor evenimente, activități la care Eva sa poată participa alături de alți copii care înțeleg greutatea dizabilității dar și alături de copii tipici. De multe ori am refuzat să mergem pentru că erau activități la care Eva efectiv nu putea participa fără să se frustreze, ea neputandu-si folosi mânuțele așa cum si-ar fi dorit. Am simțit greu nivelul de oboseala și ne-am simțit copleșiți… din dorința de a face TOTUL pentru copilul nostru dar în același timp luptându-ne cu nevoia fiziologica de avea un pic de timp să respirăm, să ne revenim puțin din oboseala cronica, să căpătăm noi puteri, noi resurse de a continua să fim totul pentru Eva.
     Așadar, Centrul Respiro, de incluziune socială și terapie pentru copii, va încerca să ofere cât mai mult din tot ceea ce noi am avut nevoie alături de Eva în acești patru ani în care am luptat împreuna: terapie de recuperare, evenimente și activități accesibile tuturor copiilor și în special copiilor cu dizabilități de orice natura. Centrul respiro de relaxare va fi destinat familiilor copleșite de tot greul pe care îl trăiesc.